Petrolul Ploiești va primi în continuare finanțare din partea Primăriei, în ciuda anchetei DNA. Inițiativa de suspendare a acestor premieri a venit la propunerea a șapte consilieri locali, în contextul anchetei demarate de către Direcția Națională Anti-Corupție pe acest subiect.
Consiliul Local s-a întrunit luni pentru a vota suspendarea contractului încheiat cu „Asociației Comunitare Lupii Galbeni 2012”, un ONG prin care echipa de fotbal era finanțată. Suspendarea contractului de asociere n-a fost însă votată, deoarece nu s-a îndeplinit cvorumul.
„Am primit și o veste bună de la Consiliul Local, nu se va întrerupe finanțarea. E normal să se întâmple așa”, a declarat la DigiSport patronul Petrolului, Daniel Capră.
4.3 milioane de euro ar urma să primească Petrolul din partea Primăriei în acest sezon, dacă vor fi îndeplinite obiectivele, clasarea în primele 5 și câștigarea Cupei României
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER